O retrospectivă remarcabilă

Pe 18 iulie, la Galeria de Artă „Frezia” din oraşul Dej, marea tapisieră Cela Neamţu, cel mai titrat nume din arta textilă românească, autoare a unei opere recunoscute pe mai multe continente, figurînd în colecţii particulare din ţară şi din străinătate, artist răsplătit cu numeroase şi importante premii şi distincţii, a deschis, în prezenţa Preasfinţitului Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, şi a unui numeros public, o expoziţie cu 20 de tapiserii.

Înaltul ierarh a acordat două diplome de excelenţă din partea Mitropoliei Clujului soţilor Cela şi Costin Neamţu (cunoscutul pictor) pentru implicarea în activităţile caritabile patronate de Biserica Ortodoxă Română, în campania de strângere de fonduri pentru Centrul de Îngrijiri Paliative ,,Sfântul Nectarie”.
Trebuie menţionat şi faptul că în acest iulie s-au împlinit 14 ani de la inaugurarea respectivei galerii de artă care, de-a lungul anilor, şi-a cîştigat un bun renume graţie organizării a peste 150 de evenimente plastice.

De aceea, organizarea unei retrospective de-o asemenea anvergură, cu tapiserii de Cela Neamţu, unele expuse în centre culturale renumite din afara ţării, într-un circuit itinerant, n-a făcut decît să confirme că în acest spaţiu expoziţional valoarea este autoritară, vizibilă.

Artist universal, venit din particularul-fabulos-tradiţional al Moldovei (satul Piciorul Lupului – ce nume superb din poveştile populare spuse la gura sobei!), de aproape jumătate de secol, Cela Neamţu a păstrat cu iubire cutumele imagistice şi cromatice ale ţinutului naşterii, meşteşugind într-o tehnică hautelisse, dificilă, anevoioasă şi uimitoare, o operă monumentală, în care perfecţiunea capătă şi vocaţia modernităţii. Astfel, copila plecată din satul natal cu tot cu miracolul datinilor în suflet a reuşit, şlefuind şi stilizînd, vopsind şi înnodînd bob cu bob, fir cu fir de lînă, cu o acribie pe care numai conştiinţa harului şi a misiei o dau, să ţeasă o emoţionantă operă.

Sentimentul cosmic al eternităţii, lumina icoanelor ţărăneşti, miticul, fabulosul, natura cu frămîntările ei ciclice, sacrul sunt motive care apar în lucrările Celei Neamţu, măiestrite şi desăvîrşite.

A privi cu ochi profani, cercetînd doar virtuţile artistice ale unei asemenea creaţii, înseamnă o insuficientă receptare, fiindcă opera Celei Neamţu este o operă morală exemplară şi necesită multiple nuanţe şi unghiuri ale privirii. Fie că e vorba de Porţile Ierusalimului, donate „aşezămîntului românesc de la Ierihon” (la 30 de km. de Ierusalim) pe care pelerini din întreaga lume le admiră (la galeria din Dej au fost expuse bannere care reproduc aceste lucrări), sau despre Ferestre, Păsări, Altare, Zodii, Heruvimi ş.a.m.d., tapiseriile ne vorbesc despre magia vieţii, armonia celestă şi energiile logosului.

Atunci cînd artista combină tehnica hautelisse (ţesătura pe verticală) cu „broderiile” („noduri tainice şi enigmatice” bucovineşti preluate din generaţie în generaţie de la strămoşii noştri), lucrările capătă un plus de înaripare şi de farmec. Spiritul picturii murale al mănăstirilor din Nordul Moldovei se regăseşte atît în faptul cromatic, cît şi în raportarea la sacru, la simboluri şi la semne.

Albastrurile, ocrurile, roşurile, pămînturile, alburile, griurile, multe regăsindu-se şi în scoarţele ţărăneşti, au ritm, claritate şi varii străluciri.
Pe un artist atît de complex şi atît de implicat în spiritualitatea cetăţii este aproape redundant să-l mai defineşti şi e superfluu să-i mai discuţi imaginarul, cu superlative, fiindcă el este intrat de mult în conştiinţa publică cu toată încărcătura valorică. Dar Cela Neamţu este şi o conştiinţă civică de excepţie, ceea ce o deosebeşte de mulţi dintre confraţi.
O expoziţie semnată Cela Neamţu, oriunde ar fi găzduită în lumea aceasta: într-un spaţiu umil şi anonim, într-un spaţiu sacru, într-unul generos şi recognoscibil sau sub cerul liber, naşte bucurii, emoţii şi o extraordinară linişte interioară, înfrumuseţată de muzici îngereşti.

Ceea ce este demn de atenţie în circuitul expoziţional românesc de azi (subliniez acest lucru) este că peste tot în ţară, în oraşe mari, cu tradiţie culturală semnificativă, dar şi în oraşe mai mici, însă cu aspiraţii şi potenţial cultural redutabil, se întîmplă evenimente vizuale ce contrazic mult hulitul autism faţă de actul artistic remarcabil.
Totul este să nu trecem pe lîngă ele nepăsători.

Iolanda Malamen